carenta de sentimente

Pamantul ascunde comori si vieti si povesti neincepute. Tarziu se aud suspine, chemari, destine. In fiecare noapte, daca furi un petic de vraja iesit la suprafata din maruntaiele lumii, ai sa afli cantecul mortilor. Nu-ti fie teama de fetele lor aspre, hidoase si de ochii inuman de frumosi! Vei asculta istoria si vei scrie romanul. Lasa-ma sa te conduc langa graopa cu viata! Urmeaza-ma! Intelege, dar nu tulbura linistea cu nimic! E doar o poveste dezgropata. Ca atatea altele ce vor ramane.

E doar o zi obisnuita ,in care ma voi lasa calauzita de valurile inspumate ale marii care ma cheama..ma cheama tot mai tare,in spre adancuri,pentru a atinge infinitul cu degetele,pentru a ma preface 1 secunda in nisipul fin de pe fundul apei...pentru a-ti descrie tie,cititorului raiul pe pamant.Ai incercat sa iti lasi calauziti pasii inspre abisul neancetat al iubirii,pentru a fi cuprins de frumosul ce sta acolo ,metamorfozat intr-un suras?ai incercat sa te ineci pentru o clipa in apa limpede a marii pentru a simtii senzatia de dincolo de pragul vietii?ai incercat sa vezi ce e dincolo de bariera care iti margineste limita sufletului?......e un mister pentru ca doar u sti adevarul...doar u cunosti ceea ce ai facut si ceea ce vei face...

Ai simtit vre-o data aerul rece ce-ti inunda plamanii?Atunci cand simti ca lumea toata este a ta,ca vantul cald care ti se strecoara prin parul tau,este doar pentru a-ti mentine zborul naiv si plin de speranta si ai impresia ca zbori atat de sus in cat nimic si nimeni nu mai poate sa te doboare?nici ploi nici vanturi aprige nu te pot cobora la pamant,si zbori fara griji printre norii ce ti se pare ca-s plini de culoare in timp ce ei sunt albi?fara de culoare?...Atunci cand simti ca esti mai sus,si te inalti fara griji,copilaria piere,si totul trebuie reluat de la inceput....tu cazi,in urma unei ploi,in urma unui vant,sau poate fiindca ai mirosit mireasma puternica a iubirii si nu ai stiut sa o modelezi dupa inima ta...cazi pierut,fara ca ceva sau cineva sa iti amortizeze caderea...aripile ce iti dadeau incredere odata,s -au prefacut in fum,si au pierit deoarece nu mai poti intelege visele copilariei...atunci un inger se prabuseste,cu aripile frante,cu visele spulberate de valurile involburate ale vietii,un copil nevinovat ce sta si inalta o rugaciune ,o rugaciune Lui Dumnezeu,ce spera sa ii fie asclutata...si apoi iar se inalta si simte iubirea,libertatea,acel sentiment pe care il ai doar atunci cand simti ca esti in Rai,cand simti cu adevarat ca traiesti si nu iti executi de-a lungul vietii aceleasi obiceiuri,miscari,cuvinte,sentimente de care toti s-au plictisit...pentru ca nimeni nu poate sa dea frau liber acelui sentiment pe care toti il cred prea naiv...acel sentiment ce poate sa traiasca si sa creasca in noi....acel sentiment care ne poate da aripi