carenta de sentimente

Pamantul ascunde comori si vieti si povesti neincepute. Tarziu se aud suspine, chemari, destine. In fiecare noapte, daca furi un petic de vraja iesit la suprafata din maruntaiele lumii, ai sa afli cantecul mortilor. Nu-ti fie teama de fetele lor aspre, hidoase si de ochii inuman de frumosi! Vei asculta istoria si vei scrie romanul. Lasa-ma sa te conduc langa graopa cu viata! Urmeaza-ma! Intelege, dar nu tulbura linistea cu nimic! E doar o poveste dezgropata. Ca atatea altele ce vor ramane.

E doar o zi obisnuita ,in care ma voi lasa calauzita de valurile inspumate ale marii care ma cheama..ma cheama tot mai tare,in spre adancuri,pentru a atinge infinitul cu degetele,pentru a ma preface 1 secunda in nisipul fin de pe fundul apei...pentru a-ti descrie tie,cititorului raiul pe pamant.Ai incercat sa iti lasi calauziti pasii inspre abisul neancetat al iubirii,pentru a fi cuprins de frumosul ce sta acolo ,metamorfozat intr-un suras?ai incercat sa te ineci pentru o clipa in apa limpede a marii pentru a simtii senzatia de dincolo de pragul vietii?ai incercat sa vezi ce e dincolo de bariera care iti margineste limita sufletului?......e un mister pentru ca doar u sti adevarul...doar u cunosti ceea ce ai facut si ceea ce vei face...

Ai simtit vre-o data aerul rece ce-ti inunda plamanii?Atunci cand simti ca lumea toata este a ta,ca vantul cald care ti se strecoara prin parul tau,este doar pentru a-ti mentine zborul naiv si plin de speranta si ai impresia ca zbori atat de sus in cat nimic si nimeni nu mai poate sa te doboare?nici ploi nici vanturi aprige nu te pot cobora la pamant,si zbori fara griji printre norii ce ti se pare ca-s plini de culoare in timp ce ei sunt albi?fara de culoare?...Atunci cand simti ca esti mai sus,si te inalti fara griji,copilaria piere,si totul trebuie reluat de la inceput....tu cazi,in urma unei ploi,in urma unui vant,sau poate fiindca ai mirosit mireasma puternica a iubirii si nu ai stiut sa o modelezi dupa inima ta...cazi pierut,fara ca ceva sau cineva sa iti amortizeze caderea...aripile ce iti dadeau incredere odata,s -au prefacut in fum,si au pierit deoarece nu mai poti intelege visele copilariei...atunci un inger se prabuseste,cu aripile frante,cu visele spulberate de valurile involburate ale vietii,un copil nevinovat ce sta si inalta o rugaciune ,o rugaciune Lui Dumnezeu,ce spera sa ii fie asclutata...si apoi iar se inalta si simte iubirea,libertatea,acel sentiment pe care il ai doar atunci cand simti ca esti in Rai,cand simti cu adevarat ca traiesti si nu iti executi de-a lungul vietii aceleasi obiceiuri,miscari,cuvinte,sentimente de care toti s-au plictisit...pentru ca nimeni nu poate sa dea frau liber acelui sentiment pe care toti il cred prea naiv...acel sentiment ce poate sa traiasca si sa creasca in noi....acel sentiment care ne poate da aripi

tainele iubirii in care poate inca mai credem

Fiecare basm pe care l-am ascultat sau pe care il citim cu drag copiilor ,verilor,fratilor contine o serie invataturi despre viata, una dintre ele fiind distinctia dintre Bine si Rau. Exista insa numeroase mituri in care ajungem sa credem, cele mai importante fiind acelea legate de iubire. 1. Exista pentru fiecare un suflet pereche. Fiecare persoana are “rezervata” o jumatate si nu va fi pe deplin fericita pana cand nu o va intalni. Aceasta viziune este relativ pesimista, stiind ca avem cel putin 3 miliarde de posibili parteneri, iar numarul se dubleaza daca avem si alte preferinte. Este ca si cum ai cauta acul in carul cu fan. 2. Odata ce ne-am intalnit Alesul, vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Toate basmele se termina in momentul in care iubirea se oficializeaza, cand in realitate tocmai atunci povestea incepe. Este drept ca viata de cuplu, casatoria nu sunt basme intotdeauna, dar nimeni nu ne spune ca o relatie trebuie si intretinuta. Ambii parteneri trebuie sa lucreze din greu pentru a face posibil succesul relatiei. 3. Alesul nu se va schimba niciodata.Alesul este mereu la fel si asa va si ramane. Nici gand! Oamenii se schimba, oamenii sunt influentati de evenimente, de alti oameni. Daca nu acordam suficient de multa atentie partenerului si daca el uita sa fie partas la viata noastra, este posibil sa ne trezim intr-o zi ca locuim alaturi de un strain. 4. Iubirea presupune suferinta. Fat Frumos nu se poate casatori cu Ileana Cosanzeana pana nu trece printr-o serie de incercari. El trebuie sa isi demonstreze iubirea, amandoi trebuie sa sufere pentru a fi impreuna. Iubirea poate fi si comoda. Iubirea inseamna in primul rand fericire, iar incercarile la care suntem supusi pentru a o implini nu dau seama de calitatea relatiei. Nu avem nevoie sa ne complicam, nu avem nevoie sa suferim, nu avem nevoie sa ne izolam de toti ceilalti ca sa traim o iubire adevarata. Dar de multe ori ne place sa ne complicam si sunt mult prea multi cei ce asociaza dragostea adevarata cu suferinta. 5. Exista dragoste la prima vedere. Nu, nu exista. Exista indragosteala, exista pasiune, exista atractie fizica. Dar toate acestea palesc de-a lungul timpului. Nu, nu ne dam intotdeauna seama care este alesul din prima clipa. Pentru ca atractia fizica este doar una dintre coordonatele unei relatii reusite, dar nu si cea mai importanta. Intimitatea - adeseori inteleasa doar prin intimitate fizica -, respectul, pasiunile comune sunt doar cateva dintre “caramizile” unei relatii solide.
6. Iubirea nu se invata. Iubirea este adeseori descrisa ca fiind ceva magic, miraculos, ceva ce ce depaseste conditia imperfecta a noastra, a oamenilor. De aceea, daca ni s-ar spune ca iubirea poate fi invatata, am privi reticenti si am argumenta ca dragostea se traieste. Cu toate acestea, intr-o perioada, casatoriile erau aranjate si acum avem situatii precum mediatizata Nunta Pe NeVe. Unii chiar au nevoie sa invete sa iubeasca si nu pentru ca ar fi fost privati de aceasta abilitate aparent innascuta, ci pentru ca experientele anterioare i-au determinat sa aiba asteptari eronate referitoare la iubire si la relatia de cuplu.(egoul nu intelege decat limbajul acceptarii.iubirea intelege limbajul daruirii)

cu ce rost?

Am revenit .....poate putin plictisita,fara inspiratie(ca de obicei vine pe parcurs),pentru a discuta despre trecut,despre viitor,despre sentimente,despre enigme ....toate invartindu-se pe langa singura creatura care poate descifra aceste cuvinte in adevaratul sens al lor:omul.Traim alatura de ceilalti oameni,miliarde de clipe fara sa ne dam seama macar.Cu toate acestea exista multe mistere legate de noi pe care nici nu le constientizam.Iata cateva dintre ele:
-oamenii de stiinta spun ca cu cat iQ-ul unei persoane este mai mare cu atat persoana aceea viseaza mai mult
-durata media a unui vis este de 2-3 minute
-femeile clipesc mai mult decat barbatii
Si putem continua asa mult timp...dar cu ce rost?din punctul oameniilor de stiinta,totul e vazut la microscop,masurat in milimetri si divizat in cele mai mici particule ale unei substante..daca privim omul din perspectiva unui om destept ,cu carte,cu IQ-ul ridicat,omul nu este nimic altceva decat o creatura si atat(sa nu generalizez ..poate exista si exceptii).Acum sa privim sentimentele,speranta,iubirea,omul prin ochii unui om simplu,ca mine.In toti anii mei de viata,am incercat sa divizez tot ce am, sa incerc sa aflu definitiile a tot ce exista,inclusiv a omului pana mi-am dat seama ca lucrurile trebuiesc privite dincolo de ceea ce sunt pentru a-ti da seama de forma lor,chiar daca nu gasesti un raspuns concret.
In zilele astea,am fost la tara..nu conteaza unde,si am intalnit diferiti oamenii,prin care am putut sa vad bunatatea,speranta,iubirea care nu trebuia cautata in sufletul lor..ci o degajau pur si simplu,erau inconjurati de o aura de lumina.Asadar,omul este simplu ca ansamblu,si ma intreb cu ce rost noi oamenii incercam sa judecam,sa prigonim iubirea,cand ea vine la noi de buna voie?cu ce rost noi nu pute sa vedem dincolo de valul care ne astupa ochii?cu ce rost nu spunem lucrurilor pe nume si ne complicam adancindu-ne tot mai mult in negura intunericului?cu ce rost imi pun atatea intrebari cand stiu ca poate simplitatea unui cantec imi poate raspunde?cand poate stiu ca eu imi pot raspunde dar imi e lene....cand sti atatea lucruri,poate iti e greu sa crezi ca un om simplu ti le poate spune pe nume,iti e greu sa intelegi ceea ce vreau sa spun...dar cauta in launtrul tau sau in interiorul unei persoane si vei gasi raspunsul a tot ce ne onconjoara...(sau poate nu)

inger si demon part 2

Iata ca soarele a revenit pe bolta cereasca,pentru a ne delecta pe noi, oamenii cu razele sale ,pline de lumina imperceptibila ,cu care ne lumineaza sufletele in fiecare dimineata.Era o noua zi in care ne puteam bucura de frumusetea vietii,de frumosul lasat de Dumnezeu pe pamant.
La impactul dintre razele candide ale soarelui,si pleoapele roze,ca de trandafir ale Anyei,aceasta isi deschise usor ochii,lasand acum sa patrunda LUMINA in sufletul ei.Se ridica usor din pat,si se indrepta spre bucatarie de unde lua din dulapul vechi din lemn o cutie cu cateva pliculete de ceai de fructe puternic aromat ;ridica din cutie un pliculet si-l arunca in ibricul rosu cu manerul putin ruginit.Porni focul de la aragaz si aseza ibricul .Dupa ce a fost gata ceaiul,scoase o cescuta cu imprimuri florale de culoare roz si-l turna cu grija .Se aseza pe un balansuar batran,lasand ca lumina feerica sa ii acopere pielea delicata;incepu sa se gandeasca ,sa se lase purtata in interiorul ei in cautare de amintiri;in cautarea acelei sperante prin care ea putea sa-l mai vada o data in vis pe acela pe care il vazuse demult.Demult pentru ea era aseara;aseara insemnand o vesnicie;o rascoleau diferite intrebari,diferite sentimente,ii simtea lipsa,chiar daca ea il iubea doar din priviri,chiar daca ii purta o iubire ce se ascundea in umbra lui.Dar decise.Incerca sa-l uite,sa-i uite parfumul de fiori ai dragosti,sa-i uite chipul atat de pur asemenea unei fiinte inumane.Pentru a-l uita trebuia sa-si umple timpul cu diferite activitati,si se hotara sa ii faca o vizita matusii sale,care statea prin apropierea orasului ei in care se refugiase de catva timp,Alexandria,oras aflat prin apropierea capitalei Egiptului,Cairo.Parca aceasta idee, o facea mai fericita,deoarece matusa ei ii era o buna confidenta ,o femeie care cunostea tainele secrete ale vietii.
Anya porni la drum.Pentru a ajunge in Cairo,trebuia sa parcurga cam 3 ore de mers cu masina;vrand sa ajunga mai repede, se indrepta spre gara si lua primul accelerat spre Cairo.
-Deci,doriti biletul pentru Cairo de la 14:00?sau il luati pe cel de la 16:56 min?
-Datimi-l pe cel de la 14:00.Cat costa?
-12 lire egiptene.
Oare ce voi face eu pana la 14:00?se intreba ea....Se indrepta spre cea mai apropiata cafenea din gara,pentru a pierde timpul pana la ora plecarii.Intrand in cafeneaua plina de o ceata groasa alcatuia din fum de tigara,se aseza la o masuta ,unde se cufunda intr-un fotoliu plusat,extrem de confortabil;comanda o cafea,si un croissant pentru a-si potoli foamea.In timp ce Anya savura cafeaua cu fiecare inghititura,in cafenea intara doua femei sarmante,ale caror figuri ii pareau extrem de cunoscute;in timp ce le analiza mai atent,cele doua doamne se asezara la o masa facandu-se comode si incepand sa discute despre toti si toate,despre lucruri necunoscute,carora le dadeau o deosebita atentie ,dar toate discutiile se rezumau la un barbat,pe nume Jager.Dar timpul se scurgea atat de repede incat Anya a fost nevoita sa se grabeasca pentru a prinde trenul.

legea vietii

Nu am mai scris de multa vreme,asa ca m-am hotarat sa mai revin.Nu mi-am propus un subiect stabil,asa ca o sa las lucrurile sa curga de la sine.Azi ,cand parca totul o ia razna,si nu mai exista om pe acest pamant normal la cap,nimeni nu mai incearca sa isi gaseasca acel DAR pe care toti il avem.Intrebarea ar fi ce ne ocupa atata timp pentru a trece pe langa lucrurile esentiale?de ce nimeni nu mai vede cu ochiul liber frumusetea si candoarea unui apus de soare sau al unui rasarit?va spun eu.Pentru ca aproape nimeni nu mai e aproape de DUMNEZEU,pentru ca nimeni nu ii multumeste indeajuns,pentru ca nimeni nu pretuieste ca exista,ca este sanatos.In aceste zile,mai concret acum 1 zi,mi-am luxat piciorul,si a trebuit sa mi-l puna in ghips.Totul s-a intamplat intr-o clipa de neatentie,intr-o fractiune de secunda cand am calcat stramb.Acum imi dau seama de un lucru.Nu am stiut sa pretuiesc indeajuns tot ce DUMNEZEU mi-a dat.Si cum spune proverbul numai dupa ce iti este luat ceva iti dai seama de adevarata valoare al acelui lucru.Asa este si in viata,o fractiune de secunda cand DUMNEZEU isi ia aripa ocrotitoare de pe noi,si totul se transforma intr-un infern.Trebuie sa ne urmam drumul,fara sa punem intrebari,trebuie sa ne gasim menirea pt care suntem facuti pe acest pamant dar asta doar cu CREDINTA si IUBIRE.
Ne putem intreba poate de ce suntem atat de diferiti fata de celelalte fapturi ,,,,...poate pentru ca noi cunoastem adevaratul mister la iubirii,si inca nu cunoastem ca-l stim....Am invatat ca totul in viata e o prostie,dar noi trebuie sa ii dam curs ei cu ajutorul LUI.EL care ne face noaptea luminoasa ,si drumul mai usor de strabatut.EL caruia nimeni nu-i multumeste pt cata dragoste ne ofera.
Am cunoscut mai multi oameni,care spuneau ca sunt sanatosi,ca totul este perfect in viata lor si ca ei nu au avut greutati in aceasta viata.Poate toti suntem sanatosi,dar oare sufletul nostru nu putrezeste?dar oare ura si rautatea nu ne-a acaparat interiorul si nu ne mai lasa sa vedem nimic?dar chiar acei oameni atat de sanatosi pe dinafara sunt orbi.....sunt orbi deoarece ochii sufletului lor si-au pierdut din atributii si sunt ghidati de fiara din sufletul lor...acei oameni au surzit deoarece nu mai au urechi sa auda cuvintele LUI,nu mai recunosc existenta LUI,si atunci se intraba de ce mai exista.
Esential este ca viata ne ofera lucruri bune si rele,noi trebuie sa ne lasam ghidati de IUBIRE,de CREDINTA ,si sa iesim din padurea intunecoasa a sufletului nostru,atunci cand dam peste ea.Trebuie sa-L lasam sa ne calauzeasca pasii,deoarece sufletu nostru e atat de firav si plapand incat numai DUMNEZEU poate sa-l intareasca.Trebuie sa ne facem timp pentru a visa,pentru a crede,pentru A FI.ACEASTA ESTE LEGEA VIETII.

o inima perfecta

Intr-o zi un tanar s-a oprit in mijlokul unui oras si a inceput sa le vorbeasca celor din jur ca are cea mai frumoasa inima den lume.O mare multime de oameni s-au adunat in jurul lui,si toti se minunau vazandu-i inima perfecta.Nu era in ea nici o pata,nici o imperfectiune.Da,toti ii dadeau dreptate:era cea mai frumoasa inima care fusese vreodata vazuta.Deodata,s-a apropiat un batran de multime si a zis:
-Totusi,inima ta nu este pe departe asa frumoasa ca a mea!Multimea de oameni si tanarul privira inima batranului;batea cu putere,dar era plina de cicatrice...Inima avea locuri in care bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau intru totul.Si mai erau unele linii colturoase,mai bine spus...in unele locuri existau rani adanci,din care lipseau bucati intregi.
Tanarul privi inima batranului,observa starea in care se afla si rase:
-Cred ca glumesti,spuse el,asemanand inima lui cu a batranului.Inima mea e perfecta,in timp ce a ta este un amestec de lacrimi si cicatrice.
-Da,spuse batranu,a ta arata perfect,dar nu asi schimba-o niciodata cu a mea.Fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea.Rup o bucata din inima mea,si le-o dau celor de langa mine.Adesea imi dau si ei in schimb o parte din inima lor,care ia locul ramas gol din inima mea.Dar pentru ca nu se potrivesc perfect,am ramas cu cateva margini colturoase,pe care le pretuiesc foarte mult,caci ele imi amintesc de iubirea pe care am impartasit-o.Uneori am daruit bucati din inima mea,fara ca sa primesc nimic in schimb,nici macar o bucatica din inima lor.Acestea sunt ranile deschise.A darui iubire,inseama uneori un mare risc,pe care trebuie sa ti-l asumi.Chiar daca aceste rani sunt dureroase,raman deschise amintesc de iubirea pe care am oferit-o si sper ca intr-o zi se vor umple locurile goale.Iti dai seama acum in ce consta adevarata frumusete a inimii?
Tanarul era pe punctul de a incepe sa planga;se apropie de batran,isi stranse inima tanara si perfecta si smulse o bucatica din ea.Apoi i-o intinse batranului cu mainile tremurande.Batranul i-a primit bucata si a pus-o in inima sa.Apoi smulse si el o bucata din inima lui batrana si brazdata de cicatrice si umplu cu ea rana din inima tanarului.Se potrivea,dar nu perfect,caci marginile erau cam colturoase.Tanarul isi privi inima care nu mai era perfecta,dar care era mai frumoasa ca niciodata,caci simtea in ea pulsand dragostea din inima batranului.
OARE NOI CATE ASTFEL DE RANI SI CICATRICE AVEM IN INIMILE NOASTRE?

inger si demon part1

I-am intalnit privirea pt ultima oara, dulce ca mierea si suava ca o matase,ce-mi mangaia usor vederea ca in totdeauna...parca era o iluzie indescifrabila,o mare de lumina ce-mi bucura sufletul plin de amaraciune,i-am auzit cuvintele si am inceput sa alerg prin maretia glasului sau pt a le intelege,vroiam ca totul sa continue,dar nu mai exista speranta.Acum incepeam un nou drum,eram la marginea unui nou Univers nedescifrat,care astepta sa pasesc in el pt ai intelege tainele,dar tot ce ma inconjura era ciudat de strain si raceala din vant imi acapara sufletul.

Priveam luna palida si stelele ce-si faceau veacul pe cerul ca o mantie de satin,ce invelea pamantul in obscuritate.Vantul se intetise si m-am cufundat din nou in amintirile mele ,ce domneau in mintea mea de veacuri.

Alta dimineata si-a facut aparitia pe cerul senin,fara nori.Domnea un aer de mister atat in mintea mea,cat si in aerul greu de respirat,,chiar daca eu nu aveam nevoie de el...Am pornit in cautarea LUI prin orasul intortocheat,chiar daca pentru mine nu era greu de gasit un muritor,dar acest muritor nu era oricine,simteam insfarsit ca imi gasisem sufletul pereche,jumatatea care ma poate contempla cu privirea atunci cand totul o ia razna,cand totul dispare,si ramanem doar noi.Se facuse ora 8:00 p.m iar cautarea mea esuase,ma retrageam sfioasa,sper marginea padurii ,care se continua cu o cascada suieratoare si limpede precum cristalul.M-am asezat langa apa,infruntandu-ma din greu cu raceala noptii,si gandindu-ma din nou la chipul lui ca de inger,SIMTEAM CA NE LEAGA CEVA dar trebuia sa imi dau seama ce.

M-am lăsat pe spate,si am simtit iarba putin umeda sub trunchiul meu .Mi-am lasat pleoapele sa alunece usor peste ochii mei obositi,lasand sa se vada acum mai usor doua pete vinetii,cearcanele ce-si faceau aparitia la miezul noptii pe fata mea ,acum mai alba ca niciodata.Am stat asa timp de cateva minute,lasand vantul sa se apropie de corpul meu plapand;in acest timp,am simtit mana unei fiinte ce-si trecea subtil degetele prin parul meu castaniu,drept,sclipind in lumina difuza a lunii.Banuind ca e doar imaginatia mea,nu m-am ostenit sa deschid catusi de putin pleoapele ,care erau strans lipite de ochii mei de-un negru ametitor.Aceste minute au trecut extrem de repede,nu si din prizma mea;am incercat sa surprind fiecare secunda ce se scurgea,ce fugea de mine,ce vroia sa se ascunda si sa nu se mai intoarca niciodata.Am deschis ochii incet,iar acum eram alta fiinta,nu mai eram un simplu inger,eram un demon.Transformarea fusese completa.M-am grabit ,cu pasi repezi sa ajung la marginea lacului,pentru a-mi vedea chipul,dar nimic ,cu exceptia tenului nu fusese schimbat.C-ei drept nu era prima oara cand vedeam acest chip de monstru in apa limpede,ce-mi contempla trasaturile superbe de zeita.M-am ridicat de langa apa,si am zburat intr-un copac,aproape de oras.M-am facut nevazuta,printre crengile dese ale copacului;vizionam doar cum pamantenii isi pierd timpul,pe acest pamant,cand ei au doar o viata de trait,si nu o pretuiesc indeajuns;fac aceleasi lucruri in fiecare zi,si nici macar nu se bucura ca traiesc;nici macar iubirea lor nu e sincera;si tot ce fac pana la urma e sa moara fara ca existenta majoritatii dintre ei sa se stie,nu se afirma cu nimic;cand vor ceva stiu doar sa profite,si ofera numai ca sa primeasca,asi putea spune ca viata lor nu e viata,shi totusi nici macar nu se intreaba ce rost au ei pe lumea asta.(sper sa va placa si astept comentariile voastre)enjoy it